Produs 01 · Bitum lichid

Bitum lichid

Operat la standard european în rezervoare încălzite cu ulei diatermic, cu instalații dedicate și brațe marine de descărcare — pentru clienți din infrastructura rutieră și hidroizolații.

Un produs greu de operat — făcut simplu

Bitumul lichid este unul dintre cele mai pretențioase produse petroliere de manipulat: trebuie menținut la temperatură ridicată pe tot lanțul logistic, are vâscozitate mare, iar pierderile prin solidificare în conducte sau în pompe pot opri operațiunea ore întregi.

La GPO, întreaga infrastructură de bitum este dedicată — rezervor de depozitare, rezervor operațional pentru manipulare, conducte cu circuite de ulei diatermic, braț marin la dană și brațe de încărcare la rampele auto și CF. Niciun compromis de tip „adaptăm o instalație existentă”.

900000
t/an consum România
100000
t/an producție internă
235
cca. mil. EUR import 2022
5000
m³ rezervor dedicat la GPO

Cererea pe piața din România

Bitumul este utilizat în principal la producția de mixturi asfaltice pentru drumuri și autostrăzi, dar și la fabricarea materialelor bituminoase pentru hidroizolații. Producția în Europa are costuri ridicate (consum mare de energie electrică și gaz natural în procesul de rafinare), astfel încât produsul este importat în cantități semnificative atât la nivel național, cât și european.

În 2023, consumul intern de bitum rutier a fost de aproximativ 900.000 tone, cu o creștere semnificativă așteptată în perioada 2023–2033, în linie cu proiectele de infrastructură rutieră prevăzute a fi finanțate.

Singura capacitate de producție internă (~100.000 tone/an), restul cantităților necesare fiind importate, în principal din tari preponderent extracomunitare (cca. 235 mil. EUR import în 2022).

Cum operăm bitumul la GPO

Patru elemente dedicate care fac diferența între o operațiune predictibilă și una cu surprize.

Rezervor de depozitare 5.000 m³

Cilindric vertical cu capac elipsoidal (D=18 m, H=22 m), cu izolație termică exterioară, serpentine de încălzire cu ulei diatermic și amestecătoare integrate pentru menținerea omogenității produsului.

Rezervor operațional 500 m³

Dedicat manipulării bitumului (D=8 m, H=11 m), pentru loturi mici sau pregătire înainte de încărcare. Aceleași echipamente de încălzire și schimbătoare locale de căldură care permit și aspirația produsului.

Braț marin la Dana 97

Sistem dedicat de descărcare cu braț marin de descărcare (nu furtune flexibile), cu valve cu acționare electrică de la distanță. Rate de descărcare 250–300 mc/h, cu pompele proprii ale navei.

Conducte cu ulei diatermic

Toate conductele de bitum sunt însoțite de circuite de ulei diatermic și izolate termic, cu senzori de temperatură și presiune pe toată lungimea. Bitumul ajunge la rampa auto sau CF la temperatura de operare.

Specificații cheie pentru operare bitum

DESCĂRCARE NAVĂ

Braț marin, valve cu acționare electrică, rate 250–300 mc/h, pompele navei

ÎNCĂRCARE AUTO

Pe la partea superioară, brate dedicate, rate 80–100 mc/h, cântărire plin/gol

ÎNCĂRCARE CF

Brațe de încărcare dedicate bitum, rate până la 250 mc/h, cântărire fixă la intrare

De ce GPO pentru bitum

Comparativ cu alternativele din zona Constanța / Mangalia.

  • Tehnologie nouă, nu echipamente din anii ’90/2000
  • Rampă CF eficientă — 6 vagoane simultan, nu un singur braț cu manevre repetate
  • Politică tarifară proprie, fără interferențe de acționariat de stat
  • Acces multimodal — auto, CF și fluvial (nu doar auto, ca la Mangalia)
  • Documente automatizate la finalul operațiunii, fără birocrație manuală

Operăm bitumul tău începând cu ianuarie 2027

Discutăm volumele, programul de livrare, modurile de expediere și tariful. Răspundem în maximum 24 de ore lucrătoare.

Solicită ofertă bitum